Firea continuă scandalul apei calde: Comunicatul ELCEN, o nouă confirmare a partizanatului politic

Firea continuă scandalul apei calde: Comunicatul ELCEN, o nouă confirmare a partizanatului politic
Gabriela Firea: „Guvernanții transmit sentimente de depresie, tristețe și neputință”
Publicat: 06/10/2020, 14:12

Comunicatul ELCEN reprezintă o nouă confirmare a partizanatului politic în care a acționat în timpul campaniei electorale, afirmă primarul general în funcție, Gabriela Firea.

„Comunicatul oficial transmis astazi de ELCEN în legătură cu întreruperile de apă caldă din timpul campaniei electorale reprezintă o dovada clară că cei din conducerea acestei companii de stat au acționat într-o manieră politică pentru favorizarea candidatului PNL la funcția de Primar General. Aprecierile și evaluările pur politice cu privire la mandatul sau imaginea mea nu au ce să caute în comunicatul oficial al unei companii de stat, aflată în serviciul public și nu în slujba unui partid politic”, spune Gabriela Firea.

Firea apreciază că „acest comunicat reprezintă o nouă confirmare a partizanatului politic în care a acționat ELCEN în timpul campaniei electorale, iar cei din conducerea acestei companii ar trebui să realizeze că folosirea funcției de conducere dintr-o companie de stat pentru obținerea unui avantaj necuvenit în favoarea unuia dintre candidații politici reprezintă o infracțiune sancționată de lege”.

„După toată ostilitatea din timpul campaniei electorale și după această reacție eminamente politică din partea ELCEN, devine evident pentru toată lumea că Guvernul PNL a folosit această companie în confruntarea politică. Întreruperea deliberată a furnizării apei calde a avut drept scop provocarea unei stări de nemulțumire în rândul bucureștenilor față de primarul în funcție. Premeditarea politică s-a putut vedea în campaniile agresive lansate de PNL în spațiul online, care aveau ca temă principală întreruperile în furnizarea apei calde, provocate în mod deliberat de compania ELCEN, aflată sub controlul politic al partidului de guvernământ”, conchide Firea.

ELCEN o acuză pe Firea de dezinformare

Elcen furnizează agentul termic la parametri optimi de funcționare conform solicitărilor Termoenergetica, anunță compania, care răspunde astfel afirmațiilor Gabrielei Firea, care a declarat luni că în perioada de campanie și precampanie Guvernul a oprit intenționat apa caldă.

Elcen spune că fostul primar al Capitalei dezinformează și minte opinia publică pentru a ascunde neputința de a gestiona termoficarea din București și dezastrul pe care l-a definitivat în timpul mandatului său

„Cheltuielile uriașe investite in imaginea Gabrielei Firea în defavoarea investițiilor, incapacitatea de a atrage fondurile europene nerambursabile esențiale pentru modernizarea rețelelor, precum și nerespectarea în mod repetat a obligațiilor de plată pentru energia termică livrată sunt cauzele manifestării ostilității opiniei publice față de acest mandat dezastruos pentru București.

Ieșirile publice fără fundament, precum și răspândirea de informații false și inducerea în eroare în mod intenționat și repetat a opiniei publice au depășit de fiecare dată sfera competențelor reprezentantului unei instituții a cărei principală responsabilitate este grija față de cetățeni. A minți cu nonșalanță din această poziție implică interes doar pentru imaginea proprie, intenție clară de manipulare, lipsă de respect față de opinia publică și, mai ales, lipsă de decență profesională.

„Dezaprobăm total acest gen de manifestare”, spune Elcen.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Măsuri speciale pentru un ministru suedez care are „cea mai ciudată fobie din lume”
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Povestea unui român, printre cele mai enigmatice dispariții din lume. A reapărut brusc după 30...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Povestea incredibilă a „celui mai modificat om din lume”. S-a mutat în altă țară ca...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc...
Iasmina, fata de 14 ani care s-a sinucis, postare CIUDATĂ pe Facebook înainte să-și ia...
Ce se va întâmpla cu pensia de urmaș după moartea lui Silviu Prigoană. Cum vor...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Consilier Trump: UK să se alinieze SUA în materie de comerţ mai degrabă decât să...
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Banii românilor, la control. Documentele ce trebuie prezentate neapărat ANAF. Statul controlează tot
Această modificare a mașinii se pedepsește grav. Riscul este uriaș
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul...
Cine este Igor Cuciuc, interpretul de muzică populară care și-a pierdut fiica de doar 17...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski